Relatia de cuplu. Intelege inainte sa presupui

Relatia de cuplu. Intelege inainte sa presupui

Pentru inceput, te invit sa citesti o poveste reala, care s-a intamplat in Bucuresti. Sunt sigura ca te va face sa zambesti.

La telefon:

– Buna, hai sa ne intalnim pe la ora patru la Mobexpert sa cumparam masa pe care am vazut-o in catalog

– Bine, ne vedem la Mobexpert.

La ora patru si un sfert:

– Unde esti, te astept de zece minute.

– Am ajuns, sunt pe langa canapele

– Ok, vin acolo

Ajunge la standul cu canapele:

– Iti bati joc de mine? De ce nu poti sta intr-un loc? Ma faci sa umblu dupa tine tot magazinul

– Ai avut o zi proasta la serviciu si vrei sa te descarci pe mine? Sa stii ca si eu pot sa tip pentru ca tu nu vezi. Deschide ochii si priveste in jur. Sunt in dreptul canapelei rosii, e singura.

– Care canapea rosie? Vad numai negre si maro

– Incredibil!? Este prima la intrare in stand, nu ai cum sa o ratezi, numai daca ai dat in orbul gainilor…

Dupa o pauza:

– La care Mobexpert esti tu?

– La cel din Otopeni

– …eu sunt la cel din Pipera

Otopeni si Pipera sunt la ceva distanta departare…

Ce credeti ca a urmat dupa?

Sa citesti de pe margine este amuzant nu-i asa?:) Insa tu stii ca atunci cand esti in asemenea situatii clocotesti. S-ar putea ca multora dintre noi, primul lucru care ne vine in minte in asemenea ipostaze sa fie un pic “neortodox”. Dar macar, trecand peste nervi clarificam si rezolvam problema. Cumva, s-au pus niste intrebari pana amandoi protagonistii au ajuns la acelasi inteles.

Nu o data se intampla sa ne suparam cand auzim sau simtim anumite replici, afirmatii sau actiuni pe care iubitul sau iubita noastra le face si nu punem nicio intrebare. Cateodata le traducem doar din perspectiva noastra, de multe ori mergem pe piste gresite, ne facem in cap o mie de scenarii, chiar jucam piesa conform scenariului si de multe ori se dovedeste la final ca totul a fost doar interpretarea noastra. Insa pana sa ajungem acolo, sa ne dam seama ca totul a fost doar in minte, pierdem timp cu supararile, invinuirile, judecatile si chiar ne impunem o tacere care sa-l pedepseasca pe celalalt pentru ce putut sa spuna.Toate acestea ca sa-i aratam ca suntem afectati si sperand in acelasi timp ca se va indrepta spre noi. Isi va cere cumva scuze: pentru ce a spus, pentru ce m-a facut sa simt si, daca cumva nu a observat in timp starea mea, si pentru asta, ca e cel putin neatent (ca sa nu zic ca nu-i pasa). Daca suntem norocosi si celalalt insista sa clarifice lucrurile ajungem in cele mai multe cazuri sa vedem ca tot scenariul din capul nostru nu se potriveste cu intentia lui. Daca nu suntem norocosi si celalalt isi vede de treaba lui si ne lasa in pace cu “toanele noastre”, neintelegand care-i treaba, poate trece un timp in care eu, intr-un fel sau altul ma consum in interior. Si pentru ca vrand, nevrand, zi de zi mai sunt si alte lucruri care ma solicita, supararea mea nu mai e pe primul loc, incet lucrurile pot intra in normal insa nu uit. O tin minte. Si voi repeta acest program si datile viitoare fara sa ma gandesc la pretul pe care-l platesc in timp. Putem plati chiar o relatie pentru reactii de acest gen. Ce crezi, este ieftin sau scump?

Sa stii ca nu-ti trebuie mare filosofie sa rezolvi asemenea situatii. Ai nevoie doar de doua lucruri. Primul, sa intelegi ca fiecare dintre noi avem propriul mod in care gandim si, pe baza lui, ne cream harta noastra mentala. Si tot pe baza ei, noi deducem, dam semnificatii lucrurilor si cuvintelor pe care le spunem sau le auzim, traim sentimente si actionam. Aceleasi cuvinte pot insemna lucruri diferite pentru doua persoane. Prin urmare, daca mie Mobexpert imi spune automat Otopeni sa retin ca pentru celalalt s-ar putea sa insemne Pipera. Si nu e vina nimanui, asa suntem construiti. In egala masura, daca celalalt spune “Gateste si tu mancarea cutare, a fost excelenta cand am mancat la cutarica” sa retin ca el poate vrea doar sa-mi transmita ca vrea sa manace si atat. Nu ca este nemultumit de felul in care gatesc, ca nu sunt suficient de buna in comparatie cu altcineva sau alte presupuneri. Daca spune de mai multe ori “Lasa-ma, nu acum” asta ar putea inseamna ca simte oboseala sau stres, nu ca are neaparat o aventura.

Al doilea lucru de care ai nevoie este sa pui intrebari. Atunci cand auzi si vezi, mintea ta trece la actiune si prin fata ochilor iti trec ganduri care cauta intr-un fel sau altul sa inteleaga. Intrebarile sunt ca niste mesageri care te ajuta sa ajungi la acelasi inteles cu celalalt. Sunt cateva tipuri de intrebari de care te poti folosi si care te ajuta foarte mult: ce ar trebui sa inteleg eu de la tine? ce inseamana pentru tine x lucru? cum sa interpretez ce-mi spui? ce vrei sa spui? sa inteleg ca? cum ar trebui sa fac astfel incat sa-ti fiu pe plac? ce astepti de la mine?

Punand intrebarile – tinand cont de ce am scris in articolul trecut referitor la modul eficient de ascultare –  impusti doi iepuri deodata: te clarifici si de aici, alte ganduri, sentimente si actiuni. Apoi, il determini cumva pe celalalt sa se explice. Tocmai acest lucru produce detensionare.

Atunci cand nu le adresam, riscam sa vedem doar fereastra noastra. Si toate actiunile vor reflecta asta. Atunci cand le adresam vedem si fereastra celuilalt si evitam nervi, timp pierdut si o atmosfera incarcata.

Nu mai conteaza acum daca te gandesti cate situatii ar fi fost altfel in relatia ta de cuplu daca nu ai fi actionat pe baza unei presupuneri. Concentreaza-te pe ce urmeaza incepand chiar de azi, de acum.

Crede in tine si incepe sa exersezi. Te asigur ca rezultatele te vor surprinde.

Pana saptamana viitoare iti urez spor si zile frumoase!

Like&share daca iti place!

Mona

Lasă un răspuns