Intrebari la care s-ar putea sa gasesti raspunsuri
Dupa numai un modul de 2 zile de curs NLP Practitioner luminita de la capatul tunelului este deja palpabila pentru participanti si suna a reusita. Asta i-a facut sa fie mai curiosi si mai nerabdatori sa parcurga pasii urmatori. Chiar din prima zi s-au prins cu NLP-ul in dansul de tango argentinian iar ritmul crescendo al miscarilor imi spunea ca avem un start bun.
Ceea ce am intuit s-a adeverit pe masura ce treceau orele petrecute impreuna. Le vedeam seriozitatea cu care abordeaza temele, atentia pe care o acorda explicatiilor mele si, cu aceste ingrediente, implicarea in experimentarea practica a fiecarui exercitiu – aceasta este cea mai importanta parte din tot ce facem noi acolo. Acea “verificare” care vizeaza mai multe tinte si ti le spun doar pe doua, cele mai importante: prima, sa observam daca metoda NLP sau tehnica pe care o invatam chiar functioneaza (adica testam “pe viu”) si a doua, sa incepem primele miscari in antrenarea creierului nostru pentru noi variante de actiune.
Bineinteles ca rezultatele nu s-au lasat asteptate si fiecare a avut timp sa mediteze la primele concluzii si implicit la primele raspunsuri la intrebarile spuse si nespuse. Ca asa se intampla, primesti mai mult decat te astepti:).
Nu vreau sa-ti retin atentia cu tot ce s-a intamplat la curs, ar fi prea mult si nu asta vreau sa-ti spun. Da-mi voie doar sa-ti arat cateva intrebari si raspunsuri prin prisma dezvaluirilor celor care au gustat din nectarul primelor revelatii. Sunt piesele lor de puzzle care, reasezate, le dau o alta perspectiva si le deschid alte usi catre reusite personale.
Iata cateva concluzii dupa finalul primei intalniri. Vei vedea in timp ce citesti ca s-ar putea sa fi cautat si tu raspunsurile de mai jos. Sunt relatarile cursantilor si sunt sigura ca le vei gasi interesante .
1. Am inteles acum cel putin un motiv pentru care ma inteleg bine cu unii oameni, in timp ce cu altii relatia scartie. Am colegi la care este de ajuns sa le explic o singura data ce au de facut si altora trebuie sa le spun de 10 ori. Asta nu pentru ca sunt ei “defecti” ci pentru ca avem tipare de gandire diferite. Mie imi place sa le arat pe slide-uri, le desenez atat de clar …dar ce folos cand unii prefera sa” ma auda” vorbind sau inteleg mai bine daca simt cum sta treaba. Imi aduc aminte de o conversatie recenta care suna cam asa: “ti-am aratat cum sa faci pas cu pas raportul si nu vad modificarile pe care le-am cerut”. Replica:” nu mi-ai spus asa, te-am intrebat care sunt cerintele dar nu mi-ai raspuns”. Cumva stiam ca gandim diferit dar asta nu m-a ajutat prea mult. Acum am realizat ca eu gandesc in imagini si folosesc anumite cuvinte si fraze cand vorbesc, potrivite tiparului vizual. Modul de gandire al colegei mele corespunde tiparului auditiv si ajung mai usor la ea cuvinte care „suna si spun”. Am invatat o metoda prin care stiu cum sa comunic pe tiparul de gandire vizual, auditiv, kinestezic si digital si am gasit o cale prin care ma pot face inteleasa foarte usor.
Tu stii care sunt tiparele tale de gandire?
Crezi ca te-ar ajuta sa stii cum sa comunici astfel incat sa ajungi sa te intelegi mai usor cu ceilalti?
2. Dupa 2 zile de curs plec cu constientizarea unei limitari cu care traiesc de la 10 ani: aceea de a sta in banca mea de teama ca cineva imi va spune ca nu sunt bine crescuta daca sunt curioasa sa aflu mai mult. Daca stiam cum sa trec de asta mai devreme as fi profitat de o gramada de ocazii in care eu am ramas…doar pe margine. Asteptarile si conditionarile proprii m-au impiedicat sa aleg un alt fel de comportament care mi-ar fi adus mult mai multe.
Tu simti ca ceva te trage inapoi? Ai gasit solutii?
3. Am o noua directie in abordarea unei situatii dificile care ma va ajuta in activitatea mea antreprenoriala. Am inteles la nivel profund care este primul pas in depasirea unei nerealizari. “Nu exista esec, exista numai feedback” mi se pare magic acum. Nu am sa mai cad in capcana “cum am putut sa fac o asemenea greseala? Este o tragedie ce s-a intamplat. Este o problema fara iesire”. Am invatat cativa pasi simpli: sa accept ce s-a intamplat, sa evit sa ma invinovatesc, sa vad ce as fi facut diferit ca sa nu se ajunga unde s-a ajuns, sa ma asigur ca pe viitor voi proceda diferit. Fara stari de confuzie sau suparare, cu inima deschisa si cu incredere in mine.
Tu ti-ai pus vreodata intrebarea la care ai raspunsul chiar acum in fata?
4. Am inteles ce-i face pe oameni atat de diferiti desi ne asemanam atat de mult. Inteleg mai bine ca oricand citatul “Esti ceea ce gandesti”. Legatura dintre ce vad, aud sau simt, cu gandurile, starea interioara si modul in care vorbesc si ma comport este atat de evidenta si o pot “citi” si la ceilalti. Iar acum stiu cum sa ma raportez la fiecare astfel incat sa faca diferenta intre actiunile si rezultatele mele. Si ceea ce am citit de atatea ori despre cum ne cream propria realitate abia acum am perceput la nivelul de dincolo de cuvinte.
Tu te-ai intrebat cum poti sa detii controlul si sa traiesti mai bine?
Cred ca ti-ai facut o idee despre ce inseamna NLP si ai gasit cel putin un raspuns in randurile de mai sus. Te rog sa-ti amintesti ca am parcurs doar 2 zile din cele 18 programate asa ca vom mai avea runde de genul asta.
Bineinteles ca te invit si pe tine la curs sa vezi pe propria piele cum functioneaza lucrurile si cum obtii rezultate. Aceasta este calea cea mai usoara. Inteleg insa ca nu toata lumea poate participa si din acest motiv scriu. Stiu ca este mai greu sa pui in practica ce citesti fara un ghidaj insa voi fi alaturi de tine, pas cu pas, cu explicatii clare si iti voi raspunde la intrebari.
Ramai aproape de mine si inscrie-te la newsletter daca nu ai facut-o inca. Voi scrie pe larg despre tehnicile si metodele NLP de gestionare a stresului, comunicare asertiva, dobandirea echilibrului interior si multe altele. Desi public si pe Facebook, modalitatea cea mai sigura si mai rapida ca tu sa citesti informatiile in timp util este e-mailul. Este usor sa te inregistrezi, casuta este chiar in dreapta ta.
Si daca ai ajuns pana aici, te rog sa primesti din partea mea, cu respect, un MULTUMESC!
Si daca ti-a placut ce ai citit rasplateste-ma cu un like si distribuie articolul la persoanele pe care vrei sa le ajuti sa capete o alta perspectiva.